Această sub-secţiune a planului de afaceri cuprinde verifi­carea calificării şi analiza decalajelor de calificare; ea ridică patru întrebări cheie.

1. Ce calificări sunt necesare ca să obţineţi o funcţionare eficientă şi profitabilă a noii afaceri?

Acestea pot fi calificări tehnice sau experienţă, cum sunt calificări profesionale sau comerciale, calificări economice, ca de exemplu contabilitatea sau experienţă în controlul creditelor, sau experienţă de conducere, ca de exemplu supervizarea de personal sau planificarea producţiei. Lucrul important este să se întocmească o listă cu toate calificările potenţiale care vor fi cu siguranţă necesare sau ar putea fi necesare. Ideal este ca aceasta să fie făcută în colaborare cu cineva care are experienţă în tipul de activitate economică pe care o propuneţi şi care, de preferat, are experienţă în a conduce o astfel de afacere. O opinie obiectivă poate fi foarte valoroa­să, în special dacă acea opinie vă poate ajuta să vă evaluaţi în mod realist propriile capacităţi.

2. Ce calificări sau ce experienţă am eu (sau personalul meu) sau sunt pe cale să le capăt?

Cheia pentru a răspunde acestei întrebări este o totală onestitate şi obiectivitate. De la mijlocul anilor 1990, băncile care acordă credite au recunoscut din ce în ce mai mult importanţa auto-evaluării în planurile standard de afaceri, punând întrebări referitoare la capacitatea potenţială a solicitantului unui credit de a pune bazele unei afaceri pe cont propriu. Există metode şi tehnici variate de autoevaluare, unele din ele vor fi analizate mai în de­taliu în Capitolul 4.

3. Ce decalaje există în prezent între calificările de care este nevoie şi cele de care de fapt se dispune?

O dată ce au fost evaluate calificările necesare pentru afacere şi cele existente sau potenţiale, este necesar să se definească diferenţa dintre ele. Acesta este procesul de analiză a decalajului de calificări (skills gap) care este menit să identifice domeniile potenţiale de dezvoltare pentru per­sonalul existent sau alte domenii unde noi calificări tre­buie avut în vedere pentru a fi recrutate. Din nou, ones­titatea totală şi obiectivitatea sunt importante în identifi­carea oricăror diferenţe în deprinderi şi experienţe. În faţa presiunilor operaţionale sau financiare presupuse de deru­larea unei afaceri mici este destul de uşor să se supraes­timeze propriile capacităţi sau cele ale personalului, sau să se subestimeze calificările care sunt necesare pentru a face afacerea să fie un succes şi să se extindă.

4. Cum se acoperă decalajul?

Există două opţiuni princi­pale: fie să pregătiţi şi să dezvoltaţi propriile deprin­deri şi/sau cele ale personalului existent sau să recrutaţi personal nou care posedă acele deprinderi esenţiale, presupunând, bine înţeles, că acel personal este dis­ponibil pe plan local. Când fondul de rulment este mic, reacţia celor mai mulţi oameni de afaceri este să nu facă nimic. Dacă întreprinderea nu-şi poate permite un personal nou, atunci ideal ar fi să ofere pregătire pro­fesională personalului deja existent, dar tendinţa majorităţilor firmelor mici este să sară peste investiţii în pregătirea profesională a personalului. Pregătirea este deseori privită ca un lux pe care nu şi-l pot permite.

Firmele mici au o atitudine fundamental diferită faţă de pregătirea profesională în comparaţie cu firmele mari care tratează pregătirea profesională ca o investiţie pe termen lung. În schimb, firmele mici se concentrează asupra beneficiilor pe termen scurt, care vor constitui câştiguri măsurabile imediate la investiţia lor. O astfel de pregătire trebuie să fie oferită la preţ mic şi la ore convenabile astfel încât să nu se piardă din timpul de lucru. Pentru majoritatea firmelor mici, dacă pregătirea personalului nu poate îndeplini aceste exigenţe pe ter­men scurt, este probabil ca ea să nu aibă loc.