Imaginati-va o activitate mai satisfacatoare si mai profitabila
Pentru a continua să daţi formă ideii dumneavoastră, puneţi-vă o dorinţă parcurgând trei stadii. Dorinţele reale se adeveresc de obicei, dar pentru aceasta este necesar să ştiţi cum anume să vă doriţi ceva în mod real.
Stadiul 1 – Speranţă / Încredere.
Dacă i-am cere unui grup de indivizi să-şi pună o dorinţă, majoritatea ar opta probabil pentru bunăstare materială, respectiv bani. Într-adevăr, cei mai mulţi oameni se împotmolesc în acest prim stadiu.
Nu avem nimic împotriva loteriilor şi a acelor jocuri de noroc legale. De fapt, poate ar fi bine ca taxele pe venit să fie înlocuite cu tombole obligatorii. Dar persoanele care speră ca, prin cine ştie ce minune, să se îmbogăţească jucând la loto reuşesc numai arareori. Singură, speranţa nu asigură nimănui succesul; de aceea este necesar să depăşiţi primul stadiu şi să mergeţi mai departe.
Stadiul 2 – Dorinţă/Intenţie.
Obiectul acestei etape este problema pe care vrem s-o atacăm sau s-o ameliorăm. Ce anume v-ar plăcea să îmbunătăţiţi în jurul dumneavoastră? Poate că doriţi să comunicaţi mai bine cu familia, sau să găsiţi o cale de a mări productivitatea angajaţilor. Ori poate că aţi vrea să creaţi un nou produs sau serviciu. Ce aţi spune despre o modalitate prin care să vă aduceţi modesta contribuţie la transformarea lumii într-un loc mai sigur pentru copii? Să preluăm acest exemplu, cel al siguranţei copiilor, şi să continuăm.
Stadiul 3 – Creaţie/Acţiune.
Indiferent dacă aveţi de-a face cu un produs sau cu un serviciu, stadiul 3 reprezintă planul dumneavoastră de bătaie. El constituie un element crucial şi extrem de dificil din cadrul procesului de dezvoltare a ideii, în principal deoarece impune încălcarea unei trăsături fundamentale a naturii umane, şi anume nevoia de siguranţă. Dar cel mai bun moment pentru a risca totul este acela în care exploraţi posibilităţile de alegere. Acum vă aflaţi în siguranţă, fiindcă riscul este doar de natură cerebrală.
Cu cât căutările dumneavoastră sunt mai intense în această fază, cu atât şansele de independenţă, de succes financiar şi împlinire profesională vor spori mai mult.
Nu vă stabiliţi limite, considerând că o problemă sau o activitate este prea complexă sau prea complicată pentru dumneavoastră. Şi nouă, la început, scrierea acestei cărţi ni se părea un proiect uriaş, dar totul s-a schimbat pe măsură ce paginile au început să se adune una după alta, până când, într-o zi, am observat că terminasem treaba.
La fel se vor petrece lucrurile şi cu ideea dumneavoastră. Gândurile vor căpăta tot mai multă consistenţă şi, încetul cu încetul, veţi percepe mereu mai clar ce anume urmează să faceţi. Oamenii abordează adesea activităţi care, la prima vedere, par să nu aibă nimic comun cu stilul lor de viaţă. Dorinţele reale reprezintă de multe ori manifestarea unor pasiuni ascunse ce necesită a fi corect canalizate.
Nu are importanţă dacă sunteţi prea ocupat, sau leneş, sau bolnav; ideea îşi va găsi ea singură forţa de a răzbate. Renunţaţi la orice reţineri şi profitaţi de darul nepreţuit al libertăţii de gândire şi de acţiune. Deşi mulţi oameni nu şi-au permis niciodată un gând cu adevărat lipsit de constrângeri, vă asigurăm că oricine poate învăţa să facă acest lucru. Lăsaţi-vă mintea să hoinărească. O puteţi aduce oricând înapoi.
Continuaţi să vă trăiţi viaţa în mod normal, mărginindu-vă pentru început să vă gândiţi la diversele posibilităţi care vă stau în faţă. Cât de curând veţi observa că aveţi mai multe idei decât v-aţi fi putut imagina vreodată. Această descoperire constituie de obicei o surpriză îmbucurătoare şi incitantă.
Continuaţi astfel, până când veţi găsi cu adevărat o idee pe care s-o dezvoltaţi şi s-o comercializaţi, un concept alături de care să progresaţi. Nu uitaţi: dacă aflaţi „unde doriţi să ajungeţi”, veţi descoperi, cu siguranţă, şi mijloacele necesare pentru a o face.