Cum să îți mobilezi locuința în stil boem

Ca să realizezi asta, trebuie în primul rând să înțelegi stilul de amenajări boem și caracteristicile sale.

Termenul ”boem” nu definește doar un mod de mobilare și decorare a locuinței ci se referă la o întreagă filosofie de viață definită prin gândire liberă, fără idei preconcepute, toleranță, relaxare și confort.Cum să îți mobilezi locuința în stil boem 1

Stilurile boeme, numite și boho, sunt reprezentate prin lipsa structurii, optând în schimb pentru combinații lejere de materiale, texturi și culori. Sunt un amestec plăcut de  accente boeme, detalii folk, motive vegetale, elemente moderne şi influenţe hippie. Nu există reguli stricte precum cele ale stilurilor moderne sau minimaliste dar putem identifica câteva caracteristici după care te poți orienta.

Trăsăturile specifice stilului boem:

  • Materiale de culoare închisă, interioare în care predomină culori precum cafeniu, grena, cărămiziu.
  • Ferestrele din aluminiu sunt decorate cu draperii bogate din materiale groase iar ferestrele din pvc folosesc sticla decorativa cu motive florale
  • Lemnul masiv; piesele de mobilier de dimensiuni mari, piese rare sau excentrice, recondiționate; combinații neașteptate de mobile mai ales în spațiul de zi (canapele și fotolii din seturi diferite); piese care crează contrast
  • Adaugă din abundență cuverturi și alte decorațiuni din catifea, mătase dar și cânepă, bumbac; se pot folosi imprimeuri marocane tradiționale, combinate cu cele etno, cu imprimeuri florale, dantele și broderii; se pot folosi tot felul de decorațiuni textile – perne, pături, cuverturi, covoare
  • Decorațiuni originale, autentice, exotice; predomină cristalul și metalul; se pot folosi și lumânări, felinare, sfeșnice de diverse mărimi
  • Ghivece cu plante care aduc mai aproape natura de spațiul de locuit
  • Pereții decorați liber cu ceva ce te reprezintă: instrumente muzicale vechi, o pălărie de pai, un umeraș cu o rochie veche. Poți acoperi un perete sau mai mulți cu un tapet cu flori mărunte și cu tablouri interesante și colorate sau fotografiile preferate în rame mai vechi sau mai noi.
  • Tot specific sunt și coșurile de rattan și rafturile pline de cărți vechi (poți așeza cărți și direct pe dușumea sau pe pervazul mai lat al unei ferestre)
  • Cuferele și cutiile colorate, din lemn masiv, nu pot lipsi din stilul boem

Stilul boem are mai multe curente sau ramuri:

Boho chic – culori din abundență și elemente romantice. Este un stil pentru persoane active, exuberante, libere, admiratoare ale stilului hippy.

Boho alb- predomină, evident, albul și diversitatea se face folosind diverse tipuri de materiale și texturi: lemn, blănițe albe, pânză, piele, piese de mobilier și decorațiuni vintage. Seamănă puțin cu stilul rustic. Poți adăuga câte o pată de culoare, dar nu ceva care să sară prea mult în evidență (o pernuță colorată, un abajur negru, un fotoliu gri sau crem pal etc).

Articol extern