Cele mai folosite tehnici de epilat

 

Una dintre cele mai vechi, dar și cunoscute, metode de înfrumusețare la care au recurs femeile este și îndepărtarea părului nedorit de pe corp. Chiar și cea mai cunoscută regină a Egiptului, frumoasa Cleopatra, scăpa de pilozitatea în exces cu ajutorul dat de pasta de zahar. De-a lungul timpului, tehnicile de epilat au evoluat, și pe cele mai folosite ți le prezentăm și noi, pe scurt, în rândurile următoare. 

 

Lama de ras

Majoritatea reprezentantelor sexului frumos care se epilează pentru prima dată o fac cu ajutorul aparatului de ras. Este o metodă rapidă, doar că din păcate nu are și efectul îndelungat pe care ni-l dorim. De regulă, nu durează mai mult de două zile și firele de păr au început să își facă simțită prezența. Servicii epilare 5

 

Crema depilatoare

La fel ca și aparatul de ras, folosirea cremei depilatoare este o metodă de îndepărtare a părului nedorit de pe corp rapidă și lipsită de durere. Din nefericire, nici aceasta nu are un efect mai îndelungat, iar firele de păr repar după maxim o săptămână.

 

Epilatorul

Deja lucrurile se schimbă. Cu ajutorul epilatorului firele de păr sunt smulse din rădăcină, așa că avem de a face cu mai multe zile de picioare fine și catifelate. Din păcate, există și o parte neplăcută, faptul că folosirea acestuia este însoțită de o durere destul de puternică. 

 

Ceara

Una dintre cele mai utilizate metode, deoarece efectul acesteia durează până la o lună de zile, uneori și mai mult. Poți alege să scapi de părul nedorit de pe anumite porțiuni ale corpului mergând la un salon de cosmetică, sau te poți epila singură acasă, caz în care ai nevoie de un incalzitor ceara

 

Ce preferi: epilatorul sau ceara?

După cum probabil ai observat din rândurile de mai sus, dar și din experiența proprie, aparatul de epilat și ceara reprezintă cele mai economice, dar și eficiente metode de a scăpa de părul în exces. Ambele au parte atât de avantaje, cât și dezavantaje, dar dacă este să ne referim strict la felul în care arată pielea noastră după epilat, cu siguranță ceara este varianta câștigătoare. Servicii epilare 6

 

De ce să folosești ceara de epilat

La fel ca și aparatul electric, și ceara îndepătează firul de păr din rădăcină, ceea ce înseamnă că măcar trei săptămâni nu vei fi nevoită să te epilezi iar. Folosită în mod regulat, ceara slăbește rădăcină firului de păr, ceea ce înseamnă că deși crește înapoi, acesta nu mai este atât de puternic ca și prima dată. Cu timpul, firele de păr nu vor mai apărea, deoarece foliculul este prea deteriorat. 

 

Ce să nu faci după ce te-ai epilat

Există, de asemenea, și o serie de recomandări ale specialiștilor, despre ce ar trebui să nu faci după ce te-ai epilat. Astfel, pentru că pielea este mult mai sensibilă acum, ar trebui să mai amâni măcar o zi ședința de exfoliere pe care ți-o doreai. De asemenea, nici folosirea unui scrub nu este indicată.

Imediat după ce te-ai epilat folosește o loțiune hidratantă, pentru a calma pielea iritată. În schimb, nu utiliza pe cele care conțin alcool sau parfum, pentru că riști să te confrunți cu unele neplăceri cutanate de care chiar nu ai nevoie.

Te-ai epilat? Perfect! Doar că amână vizita la solar sau la plajă până peste vreo două zile, deoarece razele UV îți atacă pielea, chiar și în condițiile în care ai aplicat deja o cremă cu factor de protecție ridicată. Nici băile fierbinți nu sunt prea bune acum, ci mai bine vreo două zile fă duș cu apă călduță, pentru a nu agresa și mai mult pielea și așa sensibilă după epilat!